Sancțiuni de peste 8.000 de lei în doar trei ore de controale în Drobeta-Turnu Severin

Polițiștii au desfășurat o amplă acțiune de control pe raza municipiului, în seara zilei de 20 martie, în intervalul orar 20:00–23:00, vizând prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și menținerea ordinii și siguranței publice.
Potrivit unui comunicat transmis de IPJ Mehedinți, în cadrul acțiunii au fost organizate filtre rutiere în zonele cu trafic intens din municipiul Drobeta-Turnu Severin.
În urma verificărilor, polițiștii au legitimat 208 persoane și au controlat 163 de autovehicule. De asemenea, 39 de șoferi au fost testați pentru consumul de alcool.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 57 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.300 de lei. Totodată, au fost reținute 6 certificate de înmatriculare și au fost ridicate 2 seturi de plăcuțe de înmatriculare.
Pe lângă măsurile rutiere, polițiștii au dispus și suspendarea activității, pentru o perioadă de 30 de zile, a unei societăți comerciale din municipiu, ca urmare a nerespectării legislației privind comercializarea produselor din tutun către minori. Firma a fost sancționată suplimentar cu o amendă de 10.000 de lei.
Reprezentanții IPJ Mehedinți transmit că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, cu scopul de a crește siguranța rutieră și de a menține un climat de ordine în comunitate.
S-ar putea să te mai intereseze
Drobeta-Turnu Severin a găzduit o nouă secțiune a Programului Simpozionului [...]
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți au desfășurat, [...]
Expoziția temporară „Lingura de lemn – estetică și funcționalitate” a [...]



