Salvamont Mehedinți își consolidează echipamentele de intervenție cu o dronă profesională

Salvamont Mehedinți își completează dotarea tehnică cu o dronă profesională DJI Mavic 3 Enterprise, primită în cadrul unui proiect derulat de Vodafone România, în parteneriat cu Salvamont România – Dispeceratul Național Salvamont.
Noul echipament se alătură dronelor deja existente în dotarea serviciului și va fi utilizat pentru sprijinirea misiunilor desfășurate în teren. Drona poate fi folosită pentru căutarea persoanelor dispărute, cercetarea unor suprafețe extinse, recunoașterea zonelor greu accesibile și evaluarea rapidă a terenului.
Salvamont Mehedinți are personal pregătit pentru operarea dronelor, iar imaginile aeriene pot oferi echipelor de intervenție informații importante pentru luarea deciziilor și coordonarea misiunilor de salvare.
Reprezentanții Salvamont subliniază că tehnologia nu înlocuiește experiența salvatorilor, ci reprezintă un instrument suplimentar care poate crește eficiența intervențiilor și capacitatea de evaluare a situațiilor din teren.
S-ar putea să te mai intereseze
Locotenent-colonelul Adrian Bratu a obținut trei medalii la cea de-a [...]
Elevii din Eșelnița beneficiază de condiții moderne de studiu, după [...]
Mai multe regiuni ale țării se află sub atenționări meteorologice [...]



