România și Bulgaria lansează un proiect de 170 milioane euro pentru îmbunătățirea navigației pe Dunăre

România și Bulgaria au lansat, în cadrul proiectului european FAST Danube 2, o procedură de achiziție publică în valoare estimată de 170 milioane de euro, destinată îmbunătățirii condițiilor de navigație pe sectorul comun al Dunării, informează Economedia.ro.
Proiectul vizează 12 puncte critice identificate de-a lungul fluviului și presupune lucrări ample de dragare și construcții hidrotehnice. Contractul are o durată maximă de 108 luni (nouă ani), dintre care 48 de luni sunt dedicate fazelor de proiectare și execuție, urmate de o perioadă de garanție de minimum 60 de luni.
Faza de proiectare include investigații geologice și hidrografice detaliate, studii de laborator și modelări numerice avansate. Nouă dintre cele 12 puncte critice — Gârla Mare, Salcia, Bogdan Secian, Dobrina, Corabia, Vardim, Iantra, Batin și Kosui — vor fi analizate prin modelare numerică 1D și 2D, în timp ce punctele Bechet, Belene și Popina vor beneficia de modelare complexă 1D, 2D și 3D.
După finalizarea lucrărilor, proiectul va intra într-o fază de monitorizare post-execuție de minimum cinci ani, pentru evaluarea stării construcțiilor și a impactului asupra navigației.
Proiectul FAST Danube 2 este considerat esențial pentru creșterea siguranței și eficienței transportului fluvial pe Dunăre, una dintre cele mai importante căi navigabile din Europa.
S-ar putea să te mai intereseze
Centrul de Plasament nr. 2 „Sfânta Ana” din Drobeta-Turnu Severin, [...]
Reorganizarea administrativ-teritorială a României trebuie reluată serios în discuția publică, [...]
Operațiunile de transvazare a naftei au dus la creșterea concentrațiilor [...]



