România, debut cu dreptul în preliminariile EURO 2024

Naționala feminină de handbal a României s-a impus clar, scor 49-18, în fața Bosniei, în primul meci din preliminariile EURO 2024.
Antrenorul Florentin Pera a trimis din prima pe teren linia de forță, Dincă, Neagu, Laslo, Pintea, Bucur, Badea și Șerban în poartă, ca să asigure un avantaj rapid, asigurator, pentru ca apoi să poată rula și restul jucătoarelor.
Cu 10 minute trecute de la start, lucrurile au început să se așeze, Neagu avea deja 3 goluri marcate, iar desprinderea nu a mai putut fi oprită de adversarele timorate, copleșite. Rând pe rând au intrat pe parchetul de la Mioveni toate handbalistele române aflate pe foaie.
Din toate pozițiile au marcat „tricolorele”, ajungând la un avans de 10 goluri în minutul 21, 17-7. Era doar un reper lăsat repede în urmă fiindcă prima repriză s-a încheiat cu un scor astronomic, 26-11 în favoarea României.
S-ar putea să te mai intereseze
Drobeta-Turnu Severin va deveni, în perioada 21–23 decembrie 2025, un [...]
Florin Doană, sportiv din Drobeta-Turnu Severin, a reușit o performanță [...]
La Sala Polivalentă a avut loc, în această seară, competiția [...]



