Regulă de la UE pentru toți șoferii care au categoria B

După ce mai mulți șoferi și-au arătat nemulțumirile cu privire la schimbările planificate ale permisului de conducere, există acum și vești îmbucurătoare. O nouă regulă ar putea extinde drepturile șoferilor. În curând, posesorii de permise auto categoria B ar putea să conducă o gamă mai largă de vehicule.
Potrivit informațiilor furnizate de Asociația Automobiliștilor din Germania (ADAC), Uniunea Europeană (UE) se pregătește să adopte o nouă directivă cu privire la permisele de conducere. Mai exact, deținătorii de permis categoria B vor avea voie să conducă mai multe tipuri de vehicule.
În cursul anului curent ar urma să fie adoptată noua directivă privind permisele auto și sancțiunile date pentru încălcarea regulilor de circulație.
În prezent, posesorii de permise categoria B au dreptul să conducă orice vehicul ce nu depășește masa maximă autorizată de 3.5 tone. UE intenționează să modifice această regulă, deschizând astfel noi oportunități pentru șoferi.
Astfel, potrivit noii reguli, va crește masa totală admisă la 4,25 tone, iar în această categorie vor fi incluse și rulotele.
S-ar putea să te mai intereseze
La Drobeta-Turnu Severin, programul estival BiblioVacanța a continuat cu o [...]
Comuna Prunișor, Mehedinți, Romania se implică activ în pregătirea evenimentului [...]
Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți – Serviciul [...]



