Radarele fixe vor apărea din nou pe drumurile din România
Un sistem de radare fixe va fi instalat în România, acesta va veni în completarea sistemelor inteligente de transport deja existente. Noul sistem se va numi „e-SIGUR”, „Sistemul integrat de monitorizare a traficului rutier pe drumurile publice din România, de interes național, complementar sistemelor inteligente de transport”, și va fi finanțat cu bani europeni prin PNRR.
România este singura țară din Uniunea Europeană unde nu există radare fixe și ultima țară în clasamentul siguranței rutiere, cu 93 de persoane decedate/un milion de locuitori. Radarele fixe au dispărut în urmă cu mai bine de un deceniu, din cauza legislației deficitare.
Poliția Română vrea să monteze 500 de camere video, 300 de radare fixe și 1000 de limitatoare de viteză pe drumurile publice. Toate vor costa 35 de milioane de euro. Legislația trebuie adoptată până în decembrie 2022, iar sistemul „e-SIGUR” să devină operațional în cel mult doi ani. Radarele fixe vor semnala comportamentul indisciplinat al șoferilor, dacă depăseșc limita legală de viteză sau dacă trec pe culoare roșie a semafoarelor. Numerele de înmatriculare ale autovehiculelor vor putea fi citite, iar toți cei care se vor abate de la lege vor fi automat amendați.
Sursa Digi24
S-ar putea să te mai intereseze
Începând cu data de 9 decembrie 2024, Ramona Cupă a […]