Protest de amploare la Drobeta Turnu Severin

Sute de polițiști, polițiști de penitenciare și frontieră au ieșit astăzi în stradă, exprimându-și nemulțumirea față de prevederile ordonanței austerității adoptată la sfârșitul anului trecut de Guvernul României.
„Continuăm calendarul protestelor până când Guvernul va la act de revendicările pe care le avem și va modifica această ordonanță, care prevede diminuări salariale pentru poliţiştii din IPJ-uri, polițiștii de frontieră și cei de penitenciare. Vorbim despre ipocrizie din partea celor care ne conduc, întrucât aceste diminuări salariale îi afectează doar pe cei din operativ, adică cei din stradă.„, declară preşedintele EUROPOL Mehedinţi, Constantin Screciu.
Polițiștii reclamă tăieri semnificative ale drepturilor salariale, care ar putea ajunge la reduceri de 1.000 până la 1.500 de lei.
S-ar putea să te mai intereseze
Pompierii români aflați în misiune în sudul Franței continuă intervențiile [...]
Comunitatea din satul Godeanu, comuna Obârșia Cloșani, a trăit duminică [...]
Un conflict spontan izbucnit pe fondul unor discuții în contradictoriu [...]



