Prins pe motociclu neînmatriculat și fără permis, pe o stradă din Cujmir

Un tânăr de 27 de ani, din comuna Cujmir, s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști conducând un motociclu neînmatriculat, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Cujmir l-au depistat în trafic duminică, 9 august, în jurul orei 18:30, pe strada Crinului, din localitatea Cujmir.
În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că motociclu condus de tânăr nu era înmatriculat, iar acesta nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Pentru a verifica dacă se afla sub influența alcoolului, polițiștii l-au testat cu aparatul alcooltest. Rezultatul a fost negativ.
Chiar și așa, tânărul nu a scăpat de probleme. Polițiștii au întocmit pe numele său un dosar penal, fiind cercetat pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor și dispunerii măsurilor legale.
S-ar putea să te mai intereseze
O fotografie făcută în locul nepotrivit poate avea consecințe tragice. [...]
Locuitorii municipiului Drobeta-Turnu Severin au la dispoziție o nouă facilitate [...]
Credincioșii din Parohia Calea Hinovei, comuna Șimian, au sărbătorit hramul [...]



