Primul tren electric nou cumpărat în ultimii 20 de ani a ajuns în România

Primul tren produs de către Alstom pentru a fi livrat României, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), a ajuns la Curtici. La Bucureşti este programat să ajungă pe 5 decembrie 2023 şi să înceapă pregătirile din partea furnizorului în vederea livrării oficiale către ARF. Rama urmează să ajungă la Bucureşti, pe ruta Arad – Sighişoara – Braşov – Ploieşti Vest.
În prima etapă, după testele statice, noul tren va efectua o serie de teste dinamice, pe Inelul de la Făurei al AFER şi pe reţeaua feroviară publică.
După finalizarea tuturor acestor etape şi atingerea momentului în care ARF poate prelua trenul, inclusiv pentru circulaţia cu călători în siguranţă, trenul va fi pus în circulaţie de către CFR Călători, câştigătorul licitaţiei pentru primul contract de servicii publice de transport feroviar de călători atribuit competitiv.



