Primele ilegalități apărute în campania electorală

Biroul Electoral Central a admis mai multe plângeri înregistrate împotriva unor videoclipuri de promovare a unor candidaţi, pe platforma TikTok sau Meta şi a dispus înlăturarea acestora şi a materialelor conexe.
Potrivit deciziilor publicate de BEC, nouă dintre cele 17 plângeri admise se referă la videoclipuri cu conţinut ilegal de pe conturi asociate candidatului Nicuşor Dan, cu îndemnuri directe de vot pentru acesta, cu îndemn de a nu vota un anumit candidat, cu prezentarea de afişe cu maşini colantate cu imaginea lui, sloganul acestuia.
Alte cinci plângeri admise de BEC se referă la 35 videoclipuri publicate pe Facebook şi TikTok cu conţinut ilegal cu îndemnuri de a vota cu candidatul AUR George Simion.
BEC a admis şi o plângere referitoare la un videoclip promovat pe TikTok cu imaginea unui buletin de vot cu ştampila aplicată pe poziţia 6, a candidatului Victor Ponta.
O altă plângere admisă de BEC se referă la un material video publicat pe Facebook cu conţinut negativ la adresa candidatului Crin Antonescu, cu un îndemn de a nu-l vota pe acesta.
BEC a dispus înlăturarea acestor videoclipuri cu conţinut ilegal şi a materialelor conexe. Deciziile vor fi comunicate şi Autorităţii Electorale Permanente în vederea transmiterii platformelor, care trebuie să le aducă la îndeplinire în maximum 5 ore de la comunicare.
S-ar putea să te mai intereseze
Au fost demarate procedurile pentru începerea lucrărilor de modernizare a [...]
Drobeta-Turnu Severin a îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare cu prilejul [...]
Astăzi, pe Drumul Național 56A, în localitatea Bucura, a avut [...]



