Primăvara aduce investiții importante în infrastructura județului Mehedinți

Odată cu venirea primăverii, constructorii sunt deja mobilizați pe mai multe șantiere din județul Mehedinți. Drumul Județean 606A, dintre Plopi (intersecție cu DJ 561A) și Dumbrava (sfârșit sector modernizat), un tronson important de 13 km, urmează să fie asfaltat.
Anul trecut au fost asfaltați 6,5 km din acest drum, după realizarea straturilor de balast și piatră spartă. Acum, au fost începute lucrările pe cealaltă porțiune de 6,5 km, iar în doar câteva zile s-a reușit așternerea primului strat de asfalt (binderul) pe mai mult de 3 km.
Până la sfârșitul săptămânii viitoare se va finaliza primul strat de asfalt pe întreaga lungime rămasă.
„Așa cum am promis locuitorilor din comuna Dumbrava, acest drum – care avea un asfalt vechi, plin de gropi și denivelări – va fi complet modernizat!
Până la sfârșitul anului, vom finaliza întreaga lucrare, una extrem de importantă pentru confortul și siguranța cetățenilor din cele două localități, dar și pentru cei care tranzitează zona.
Continuăm să dezvoltăm Mehedințiul!
Vă asigur că ne ținem de cuvânt și vom duce la capăt fiecare proiect început!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.
S-ar putea să te mai intereseze
Negocierile pentru formarea unui nou guvern intră într-o etapă decisivă, [...]
Fotbalul severinean trăiește un moment de maximă importanță. CS Drobeta [...]
Ziua Universală a Iei a fost marcată, în această seară, [...]



