Prezentare a tehnicii de intervenție și a accesoriilor din dotarea ISU Mehedinți

Cadrele ISU Mehedinți au fost prezente, săptămâna aceasta, în mijlocul micuților de la Grădinița cu Program Prelungit Nr.7 și a elevilor Școlii Gimnaziale Grozești și Școlii Gimnaziale ,,Theodor Costescu”.
Peste 500 de copii au avut ocazia să participe la o prezentare a tehnicii de intervenție și a accesoriilor din dotarea ISU Mehedinți, dar și la o sesiune de educare preventivă în domeniul situațiilor de urgență.
Pompierii din cadrul Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților le-au prezentat acestora pericolele la care se pot expune din neatenţie sau din joacă, subliniind importanța prevenirii, atât în ceea ce privește utilizarea surselor de foc ce pot declanșa incendii, cât și comportamentul pe care trebuie să îl adopte înainte sau după producerea unui cutremur.
Cei mici au primit cu deschidere sfaturile pompierilor, conștientizând că focul le poate fi prieten, dar poate deveni periculos când scapă de sub control, punând în pericol viața oamenilor și a animalelor, distrugând proprietățile și afectând mediul înconjurător. Aceștia au promis să respecte regulile și să le împărtășească și părinților secretele unui cămin sigur.
De asemenea, toți cei prezenți au urmărit cu atenție demonstrația de acordare a primului ajutor medical, aflând astfel cum să recunoască o situație de urgență și cum să solicite ajutorul prin apelarea numărului 112.



