Premieră în România: Hidroelectrica instalează baterii de mare capacitate la Porțile de Fier II

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, controlat de stat, a lansat o licitație publică pentru achiziția, montajul și integrarea unui sistem de stocare a energiei cu baterii la hidrocentrala Porțile de Fier II. Valoarea totală a contractului este estimată la 310 milioane lei, iar proiectul reprezintă o premieră națională în domeniul hidroenergetic.
Sistemul de stocare va permite acumularea energiei produse atunci când debitul Dunării este ridicat și consumul este scăzut, urmând ca aceasta să fie livrată în sistemul energetic în momentele de vârf, maximizând astfel profitabilitatea exploatării hidroagregatelor.
„Proiectul include proiectarea, fabricarea, testarea și punerea în funcțiune a unității de stocare, integrarea cu instalațiile de control existente, precum și lucrări de construcții și montaj conforme cu normele de calitate, siguranță și protecția mediului”, arată documentația postată în platforma SICAP.
Prin acest proiect, Hidroelectrica urmărește să califice centrala ca Unitate Furnizoare de Rezerve (CHE+BESS), oferind servicii de echilibrare a rețelei energetice naționale, într-un context în care integrarea surselor regenerabile variabile devine tot mai importantă.
Centrala Porțile de Fier II este al doilea cel mai important obiectiv hidroenergetic din România, având o capacitate instalată de 251,2 MW pe partea românească, dintr-un total de 8 hidroagregate. Este exploatată în parteneriat cu partea sârbă, ca parte a complexului hidroenergetic și de navigație Porțile de Fier II.
Aceasta este prima implementare de baterii de mare capacitate asociate unei hidrocentrale în România. Până acum, soluțiile de stocare cu baterii au fost utilizate doar punctual, în parcuri eoliene și fotovoltaice, la capacități mult mai mici.
S-ar putea să te mai intereseze
Un incident de vandalism a fost înregistrat recent într-un parc [...]
Premierul desemnat Eugen Tomac își continuă marți seria de consultări [...]
Pe 6 iunie 2026, la Târgu Jiu s-a desfășurat ediția [...]



