Posibile achiziții fictive de utilaje la Complexul Energetic Oltenia, anchetate prin percheziții în cinci județe

Nouăsprezece mandate de percheziție au fost puse în executare în Gorj, Mehedinți, Argeș, Ilfov și București, într-un dosar care vizează proceduri de achiziții derulate în perioada 2025–martie 2026.
Ancheta vizează modul de derulare a unor achiziții efectuate în cadrul Complexul Energetic Oltenia, existând suspiciuni că o parte dintre utilajele contractate ar fi fost doar scriptice, fără a fi livrate în realitate.
În acest dosar penal, aflat în faza de cercetare „in rem”, au fost puse în executare 19 mandate de percheziție domiciliară în mai multe județe și în București, în legătură cu posibile nereguli în procedurile de achiziții publice.
Descinderile au avut loc în 11 locații din județul Gorj, patru în Mehedinți, una în Argeș, una în Ilfov și două în Capitală.
Anchetatorii urmează să analizeze probele ridicate pentru a stabili dacă se impun măsuri legale și eventuale puneri sub acuzare.
S-ar putea să te mai intereseze
Parlamentul a votat majorarea salariilor aleșilor locali și ale angajaților din administrația locală
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi, 27 septembrie, în calitate [...]
În zilele de 28 septembrie, 12 octombrie și 26 octombrie [...]
Saxofonistul Armin Nicoară și cântăreața de muzică de petrecere, Claudia [...]



