Pompierii mehedințeni, weekend plin de intervenții: incendii, accidente și salvări

În acest sfârșit de săptămână, pompierii din Mehedinți au avut un program încărcat, intervenind pentru stingerea a opt incendii, gestionarea a două accidente rutiere și acordarea asistenței medicale pentru 30 de persoane.
Dintre cele opt incendii, cinci au izbucnit la vegetație uscată pe raza localităților Vânjuleț, Fântânile Negre, Corlățel, Devesel și Strehaia, afectând peste șase hectare de teren cu lăstăriș și mărăciniș. Celelalte trei incendii s-au manifestat la o autobetonieră, un autoturism și la mobilierul de pe balconul unui apartament.
Pompierii militari, împreună cu echipe ale serviciilor voluntare pentru situații de urgență, au reușit să stingă flăcările și să prevină pagube mai mari. În paralel, patrulele mixte de pompieri și polițiști au desfășurat acțiuni de prevenire a incendiilor de vegetație.
De asemenea, salvatorii au intervenit pentru a salva un animal, au îndepărtat un element de construcție, au transportat o persoană supraponderală cu probleme medicale și au acordat asistență medicală de urgență pentru 30 de persoane.
Autoritățile fac apel la cetățeni să fie responsabili: arderea vegetației poate provoca incendii de proporții, distrugeri materiale și pierderi de vieți omenești. Animalele sălbatice, precum aricii și broaștele țestoase, sunt adesea neputincioase în fața flăcărilor.
În conformitate cu legislația în vigoare, arderea vegetației este strict interzisă și se sancționează cu amenzi de 7.500–15.000 lei pentru persoane fizice și 50.000–100.000 lei pentru persoane juridice.
S-ar putea să te mai intereseze
Polițiștii din cadrul IPJ Mehedinți au intervenit în ultimele 24 [...]
IPJ Mehedinți a desfășurat astăzi, 3 iunie, o activitate de [...]



