Pompierii mehedințeni vizitați de preșcolari

Ultima Actualizare: mai 3, 2023Tags:

Pompierii militari din cadrul subunității Baia de Aramă au primit, astăzi, 3 mai, vizita preșcolarilor din cadrul Grădiniței cu Program Prelungit Baia de Aramă.
Micuții au fost încântați de autospecialele de intervenție și au avut posibilitatea de a juca rolul de pompier pentru câteva minute. Aceștia și-au luat rolul în serios și au folosit furtunul de refulare a apei, înțelegând astfel importanța misiunilor pompierilor în ceea ce privește stingerea incendiilor.
Totodată, au fost atrași și de ambulanțele SMURD, conștientizând importanța acordării primului ajutor medical de urgență, în cel mai scurt timp, persoanelor aflate la nevoie.
A fost o activitate interactivă, colorată de zâmbetele copiilor, care le-au făcut pompierilor ziua mai frumoasă.
Le mulțumim dascălilor însoțitori care apreciază activitatea salvatorilor mehedințeni și au ales să le insufle și celor mici câteva repere ca responsabilitatea și implicarea, dar și importanța serviciului pompierilor profesioniști.

Partajează acest conținut!