Pompierii mehedințeni dăruiesc viață

Prin specificul activității desfășurate pompierii salvează vieți, însă astăzi, 25 august, au ales o misiune de suflet, aceea de a veni în ajutor semenilor aflați în suferință pe paturile de spital.
Astfel, s-au alăturat proiectului ”Avem același sânge” din dorința de a dărui viață.
Prin această mobilizare, doresc să tragă un semnal de alarmă asupra crizei de sânge, dar și să conștientizeze cetățenii cu privire la necesitatea donării.
Mesajul transmis de ei este acela că oricine poate deveni salvator printr-un simplu gest, care nu implică niciun risc pentru donator, acesta bucurându-se de o serie de avantaje, printre care și menținerea în parametri optimi a stării de sănătate.
Totodată, își doresc ca această acțiune să aibă un ecou puternic în rândul cetățenilor și să-i transpună timp de câteva secunde într-o situație de urgență, percepând acest demers ca un strigăt de ajutor al unei persoane dragi.
În speranța, că acțiunea de astăzi îi va sensibiliza și vor dori să se implice activ în campanie, le reamintim că pot dărui viață, prezentându-se, astăzi, la sediul Palatului Administrativ din Drobeta Turnu Severin, situat pe strada Traian, nr. 89, până la ora 15:00, sau periodic, în Centrele de Transfuzie Sanguină.
S-ar putea să te mai intereseze
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de [...]
Locuitorii comunei Bâcleș care dețin tractoare vor beneficia, în curând, [...]
Au fost demarate procedurile pentru începerea lucrărilor de modernizare a [...]



