Polițiștii și jandarmii, misiune preventivă în liceele din Drobeta-Turnu Severin

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți au desfășurat, astăzi, 21 ianuarie, o amplă acțiune preventivă în liceele din municipiu, alături de jandarmii mehedințeni.
Forțele de ordine au fost prezente la Colegiul Național Economic „Theodor Costescu”, Colegiul Național „Gheorghe Țiteica” și Colegiul Pedagogic „Ștefan Odobleja”, precum și în zonele din apropierea unităților de învățământ.
Scopul misiunii a fost sporirea gradului de siguranță pentru elevi și personalul didactic, printr-o abordare integrată a principalelor riscuri din mediul școlar și public.
Printre obiectivele urmărite s-au numărat:
- prevenirea comportamentelor de risc, cum ar fi bullying-ul, consumul de substanțe interzise și fenomenul de abandon școlar;
- verificarea respectării legislației în zonele comerciale din proximitatea școlilor;
- consolidarea legăturii dintre elevi, cadre didactice și forțele de ordine;
- promovarea educației civice și a comportamentului responsabil în comunitate;
- reducerea infracționalității și actelor de violență în incinta și în jurul instituțiilor de învățământ;
- îmbunătățirea siguranței rutiere pentru elevi și cadre didactice;
- dezvoltarea parteneriatului poliție-școală-comunitate.
Reprezentanții IPJ Mehedinți au declarat că astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în contextul angajamentului instituției de a asigura un mediu educațional sigur și protejat pentru tineri.
S-ar putea să te mai intereseze
Președintele Nicușor Dan a anunțat joi, 17 septembrie, că Siegfried [...]
Termocentrala Romag Termo Halânga va fi scoasă la licitație publică [...]
Problemele semnalate de locuitorii din Drobeta-Turnu Severin sunt discutate direct [...]



