Polițiștii și jandarmii din Mehedinți, acțiune preventivă în stațiile de tren

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Mehedinți, împreună cu colegii de la Serviciul Criminalistic – Poliția Canină și jandarmii mehedințeni, au organizat astăzi o acțiune pentru prevenirea și combaterea consumului de substanțe psihoactive în stațiile de cale ferată și în trenurile de călători.
În timpul acțiunii, forțele de ordine au distribuit materiale informative și au oferit sfaturi preventive călătorilor, atrăgând atenția asupra riscurilor și consecințelor consumului de droguri.
Printre recomandările transmise se numără: evitarea consumului de droguri, reflecția atentă înainte de a accepta orice ofertă de substanțe interzise și sprijinirea prietenilor care se confruntă cu dependența, apelând la familie, profesori sau medici specializați.
Poliția Mehedinți anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, cu scopul de a crește siguranța și informarea călătorilor.
S-ar putea să te mai intereseze
Polițiștii Biroului Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean [...]
Pădurea Crihala a devenit, de Ziua Internațională a Copilului, gazda [...]
Cu prilejul praznicului Pogorârii Duhului Sfânt, credincioși din întreg județul [...]



