Polițiștii mehedințeni, lecții de responsabilitate și siguranță la Atelierul de șah din Severin Shopping Center

Polițiștii mehedințeni au participat sâmbătă, 14 noiembrie, la evenimentul „Atelierul de șah”, organizat la Severin Shopping Center, unde au desfășurat activități de informare și prevenire dedicate copiilor, tinerilor și părinților.
Acțiunea a fost organizată de polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu reprezentanți ai Serviciului Rutier și ai Asociației Șah Club Drobeta.
Participanții au discutat despre importanța respectării regulilor, luarea deciziilor responsabile și anticiparea consecințelor propriilor acțiuni, folosind jocul de șah ca exemplu pentru dezvoltarea unor comportamente corecte în viața de zi cu zi.
Totodată, polițiștii au abordat tema prevenirii violenței în rândul copiilor și tinerilor, promovând campania „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”. Discuțiile au evidențiat importanța recunoașterii și semnalării situațiilor de violență, precum și rolul părinților și al adulților în sprijinirea copiilor care se confruntă cu astfel de probleme.
În cadrul întâlnirii, polițiștii rutieri au oferit și recomandări privind respectarea regulilor de circulație și siguranța participanților la trafic.
Prin astfel de activități, polițiștii urmăresc să dezvolte spiritul civic și responsabilitatea în rândul tinerilor, contribuind la crearea unui mediu mai sigur pentru copii și întreaga comunitate.
S-ar putea să te mai intereseze
Realizarea drumurilor de mare viteză care vor lega Drobeta-Turnu Severin [...]
O autoutilitară a fost cuprinsă de flăcări pe DN 56A, [...]
Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la o [...]



