Polițiștii mehedințeni i-au învățat pe copii să spună „nu” bullyingului, în cadrul Bibliovacanței

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți au continuat activitățile de prevenire dedicate elevilor, desfășurând, miercuri, 1 iulie, o acțiune de informare în cadrul Școlii de vară „Bibliovacanța”, organizată în parteneriat cu Biblioteca Județeană „I.G. Bibicescu”.
Activitatea a fost susținută de polițiștii Biroului Siguranță Școlară, Serviciului Rutier și Serviciului Criminalistic și s-a înscris în Campania națională „Când martorul vorbește, bullyingul tace! Semnalează! Vocea ta e soluția!”, care urmărește prevenirea și combaterea violenței și hărțuirii în mediul școlar.
În cadrul întâlnirii, elevii au aflat că tăcerea în fața actelor de bullying nu reprezintă o soluție, iar semnalarea acestor situații este un gest de responsabilitate, nu de „turnătorie”. Polițiștii le-au explicat copiilor că orice formă de agresiune – fizică, verbală sau emoțională – trebuie adusă la cunoștința profesorilor, părinților sau autorităților.
De asemenea, oamenii legii au subliniat că solicitarea sprijinului este o dovadă de curaj și că siguranța în școli depinde de implicarea tuturor – elevi, cadre didactice, părinți și instituții.
Prin astfel de acțiuni, IPJ Mehedinți își propune să promoveze un climat educațional sigur și să îi încurajeze pe copii să adopte un comportament responsabil, bazat pe respect și solidaritate.
S-ar putea să te mai intereseze
Treizeci și trei de tineri s-au alăturat echipei de voluntari [...]
Incident în noaptea de 8 spre 9 august, la Eșelnița, [...]
Un accident rutier s-a produs pe bulevardul Tudor Vladimirescu din [...]



