Polițiștii mehedințeni, alături de copii la „Școala de vară la Țară”. Lecții de siguranță și prevenție la Eșelnița

Ultima Actualizare: iulie 30, 2026Tags:


Copiii aflați în tabăra „Școala de vară la Țară”, organizată în localitatea Eșelnița, au avut parte de o întâlnire specială cu polițiștii mehedințeni, care le-au oferit informații utile despre siguranță, prevenirea violenței și respectarea regulilor de circulație.

Activitatea, desfășurată joi, 30 iulie, a fost organizată de polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu colegii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic și Poliției municipiului Orșova, în cadrul campaniilor „Când martorul vorbește! Bullying-ul tace! Semnalează! Vocea ta e soluția!”, „O vară în siguranță!” și al programului „Siguranța online”.

Pe parcursul întâlnirii, cei mici au discutat cu oamenii legii despre fenomenul bullying, despre modul în care pot recunoaște comportamentele agresive și despre importanța de a cere ajutor atunci când sunt victime sau martori ai unor astfel de situații.

Polițiștii le-au explicat copiilor că respectul, empatia și implicarea sunt esențiale pentru construirea unui mediu sigur, în care fiecare persoană să fie tratată corect.

De asemenea, reprezentanții Serviciului Rutier le-au prezentat celor prezenți principalele reguli de circulație pentru pietoni și bicicliști, oferindu-le sfaturi pentru deplasarea în siguranță.

Atracția zilei a fost demonstrația oferită de câinele de serviciu al polițiștilor, moment care a stârnit entuziasmul copiilor și a fost întâmpinat cu multe aplauze.

Prin astfel de acțiuni, Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți continuă activitățile de prevenire dedicate celor mici, promovând responsabilitatea, comunicarea și un comportament bazat pe siguranță și respect.

Partajează acest conținut!

Recomandate de redactor