Polițiștii mehedințeni, acțiuni pentru prevenirea fraudelor informatice

Ultima Actualizare: septembrie 22, 2026Tags: ,


Polițiștii mehedințeni au desfășurat marți, 22 septembrie, mai multe activități informativ-preventive dedicate siguranței în mediul online și prevenirii fraudelor informatice, atât în rândul cetățenilor, cât și al elevilor din Drobeta-Turnu Severin.

În Gara Drobeta-Turnu Severin, polițiștii au discutat cu călătorii despre principalele metode de fraudă întâlnite în mediul digital, printre care mesajele și apelurile frauduloase, tentativele de tip phishing, ofertele înșelătoare și solicitările de date personale sau bancare.

O altă acțiune a avut loc la Școala Gimnazială nr. 6, unde elevii au primit recomandări pentru protejarea datelor personale, conturilor și dispozitivelor. Aceștia au fost sfătuiți să nu accepte cereri de prietenie de la persoane necunoscute, să nu transmită fotografii sau informații personale, să folosească parole puternice și autentificarea în doi pași și să ceară sprijinul unui adult atunci când întâlnesc situații suspecte sau abuzive online.

Totodată, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Mehedinți au desfășurat activități de informare în rândul tinerilor, în cadrul campaniei „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți!”, cu recomandări privind prevenirea accidentelor și a comportamentelor periculoase în zona infrastructurii feroviare.

Acțiunile fac parte din campaniile județene de prevenire a criminalității informatice și urmăresc creșterea nivelului de informare și responsabilizare a cetățenilor, în special a copiilor și tinerilor, pentru reducerea riscului de victimizare în mediul online.

Partajează acest conținut!