Polițiștii din Vânju Mare i-au învățat pe elevii din Rogova regulile de circulație

Ultima Actualizare: aprilie 28, 2026Tags: , ,

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Vânju Mare au desfășurat, pe 27 aprilie, o activitate de educație rutieră alături de elevii Școlii Gimnaziale din comuna Rogova, având ca scop prevenirea accidentelor și formarea unor comportamente responsabile în trafic.

În cadrul întâlnirii, copiii au fost informați despre modul corect de traversare a străzii, regulile pe care trebuie să le respecte în calitate de pietoni, dar și despre recomandările privind utilizarea în siguranță a bicicletelor și trotinetelor.

Activitatea s-a desfășurat într-un cadru interactiv, elevii manifestând interes și implicare pe tot parcursul discuțiilor cu oamenii legii. Polițiștii le-au explicat celor mici importanța respectării regulilor de circulație și riscurile la care se pot expune în lipsa acestora.

Reprezentanții IPJ Mehedinți au subliniat că astfel de acțiuni preventive contribuie la creșterea gradului de siguranță rutieră și la reducerea riscului de implicare în accidente, mai ales în rândul celor mici.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în mai multe unități de învățământ din județ.

Partajează acest conținut!

Recomandate de redactor