Polițiștii din Mehedinți desfășoară activități preventive la Școala Gimnazială Eșelnița

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți au organizat astăzi o serie de activități educative și preventive la Școala Gimnazială din comuna Eșelnița, în cadrul Taberei de vară „Muzeul Drobeta-Turnu Severin”.
Acțiunile au fost realizate de reprezentanți ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Biroului Siguranță Școlară și Serviciului Rutier, care au interacționat cu copiii participanți, oferindu-le informații adaptate vârstei lor.
Temele principale abordate au vizat siguranța în mediul online, prevenirea violenței și abuzului, precum și educația rutieră. Polițiștii au subliniat importanța responsabilității în utilizarea internetului și riscurile asociate comportamentelor neadecvate, în cadrul campaniilor „Dorințe îndeplinite la vârste potrivite!” și „Vigilența face diferența”.
De asemenea, au fost prezentate reguli esențiale pentru siguranța rutieră, iar copiii au fost învățați cum să circule corect pe trotuar, să traverseze strada pe trecerea pentru pietoni și să evite jocurile în apropierea drumurilor publice.
Aceste activități fac parte dintr-un program continuu al poliției mehedințene, menit să promoveze un mediu sigur pentru copii și să contribuie la prevenirea accidentelor și fenomenelor antisociale.



