Polițiștii din Mehedinți continuă activitățile preventive în școli

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară și Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității au desfășurat astăzi activități informativ-educative în cadrul proiectului „Scoate violența din anonimat”. Acțiunile fac parte din Campania „Tăcerea e tot violența. Vocea ta e soluția” și din Programul de prevenire a traficului de droguri în rândul minorilor și tinerilor „Traficul de droguri nu e combinație”.
Întâlnirile au avut loc la Școlile Gimnaziale nr. 15 și „Theodor Costescu” din municipiul Drobeta-Turnu Severin, în prezența elevilor și cadrelor didactice.
Temele abordate au vizat siguranța în mediul online, prevenirea consumului de substanțe interzise, conștientizarea riscurilor și a consecințelor comportamentelor negative, precum și respectarea drepturilor și responsabilităților copiilor și tinerilor.
Polițiștii de la siguranță școlară au discutat despre prevenirea violenței, abuzului, neglijării, exploatării, traficului de minori și pornografiei infantile, iar cei de la prevenirea criminalității au pus accent pe reducerea implicării tinerilor în activități legate de traficul de droguri.
Totodată, reprezentanții IPJ Mehedinți au reamintit că este activ canalul de informare www.sigurantascolara.ro, unde elevii, părinții și profesorii pot găsi recomandări, informații utile și date de contact ale instituțiilor cu atribuții în domeniul siguranței școlare.
Activitățile preventive vor continua și în perioada următoare, polițiștii subliniind importanța colaborării pentru construirea unui mediu educațional sigur pentru copii.
S-ar putea să te mai intereseze
Polițiștii din cadrul IPJ Mehedinți au intervenit în ultimele 24 [...]
IPJ Mehedinți a desfășurat astăzi, 3 iunie, o activitate de [...]
Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității [...]



