Polițiștii din Mehedinți au desfășurat activități preventive la două școli din Drobeta-Turnu Severin

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, în colaborare cu Școala de Perfecționare a Personalului Poliției de Frontieră Drobeta-Turnu Severin, au organizat astăzi activități educative și preventive la Colegiul Național „Traian” și la Școala Gimnazială nr. 6 din municipiu.
Acțiunea s-a desfășurat sub coordonarea Compartimentului Analiză și Prevenirea Criminalității și a Serviciului Rutier, având ca obiectiv principal creșterea gradului de conștientizare în rândul elevilor cu privire la importanța unui comportament responsabil atât în spațiul public, cât și în mediul online.
Pe parcursul intervențiilor, polițiștii au abordat teme esențiale pentru siguranța copiilor, printre care educația rutieră – cu accent pe respectarea regulilor de circulație și prevenirea accidentelor –, precum și siguranța în mediul digital, unde au fost prezentate riscurile asociate utilizării internetului și rețelelor sociale, dar și modalități practice de protejare a datelor personale.
De asemenea, au fost discutate aspecte legate de protecția minorilor, recunoașterea situațiilor de risc și importanța solicitării sprijinului din partea adulților sau autorităților competente.
Activitățile s-au desfășurat într-un cadru interactiv, elevii fiind încurajați să pună întrebări și să participe activ la dezbateri.
Reprezentanții instituțiilor implicate și-au reafirmat angajamentul de a contribui la formarea unui comportament preventiv și responsabil în rândul tinerilor. Conform IPJ Mehedinți, astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în colaborare cu unitățile de învățământ din județ, pentru consolidarea unui climat de siguranță în comunitate.
S-ar putea să te mai intereseze
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de [...]
Locuitorii comunei Bâcleș care dețin tractoare vor beneficia, în curând, [...]
Au fost demarate procedurile pentru începerea lucrărilor de modernizare a [...]



