Polițiștii din Mehedinți, acțiune de prevenire în gara din Drobeta Turnu Severin

Ultima Actualizare: august 26, 2025Tags:

Astăzi, 26 august, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității și Serviciul Județean al Poliției Transporturi Mehedinți, au organizat activități informativ-preventive în gara municipiului Drobeta Turnu Severin.

Evenimentul s-a desfășurat în cadrul campaniilor „Dorințe îndeplinite la vârste potrivite”, „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți!”, „Setează siguranța copilului tău” și „Siguranță online”, și a reunit peste 100 de elevi, tineri și părinți.

Polițiștii au discutat cu participanții despre prevenirea violenței școlare, traficului de minori, siguranța online și drepturile și responsabilitățile copiilor în funcție de vârstă. O atenție deosebită a fost acordată pericolelor escaladării vagoanelor de tren pentru selfie-uri, explicându-se riscul arcului electric și al căderilor de la înălțime, care pot provoca fracturi, leziuni grave sau chiar decese.

Prin aceste activități, polițiștii își propun să informeze elevii și părinții despre protecția împotriva abuzului, neglijării și traficului de minori, precum și cadrele didactice despre modalitățile de raportare și intervenție în astfel de situații.

Partajează acest conținut!