Polițiștii din Mehedinți acționează pentru siguranța elevilor

Ultima Actualizare: martie 18, 2026Tags: ,

Astăzi, 18 martie, polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară, împreună cu Poliția Orașului Vânju Mare și Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității, au desfășurat acțiuni preventive la Liceul „Victor Gomoiu” și Școala Gimnazială Vânju Mare, precum și în zonele adiacente.

Activitățile fac parte din Proiectul Național „Scoate violența din anonimat” și au vizat informarea elevilor și prevenirea comportamentelor violente sau antisociale.

Totodată, în cadrul proiectului „Preventin”, polițiștii au colaborat cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Mehedinți la Școala Gimnazială Nr. 6 din municipiul Drobeta-Turnu Severin.

Scopul acțiunilor a fost creșterea siguranței elevilor și personalului didactic, prevenirea delincvenței juvenile, reducerea absenteismului și combaterea traficului de substanțe interzise, precum droguri, energizante, alcool și tutun.

IPJ Mehedinți anunță că astfel de acțiuni vor continua în întreaga comunitate, pentru siguranța copiilor și a cadrelor didactice.

Partajează acest conținut!

S-ar putea să te mai intereseze