Polițiștii de frontieră din Drobeta-Turnu Severin, instruiți pentru detectarea materialelor radioactive

Un curs specializat privind detectarea materialelor radioactive și prevenirea traficului ilicit peste frontiere s-a desfășurat săptămâna trecută la Școala Poliției de Frontieră din Drobeta-Turnu Severin.
Instruirea a avut loc în cadrul programului NSDD (Nuclear Smuggling Detection and Deterrence), iar cursanții au participat atât la activități teoretice, cât și la exerciții practice. Aceștia au utilizat echipamente specializate de detecție, au analizat proceduri operaționale și au exersat modalitățile de reacție în cazul declanșării alarmelor radiologice.
La activități au participat, în calitate de observatori, reprezentanți ai Programului NSDD din Statele Unite ale Americii, Theta Consult Bulgaria și REGA România. Schimbul de experiență și observațiile specialiștilor au contribuit la îmbunătățirea pregătirii profesionale.
Astfel de instruiri urmăresc consolidarea competențelor polițiștilor de frontieră și creșterea capacității de prevenire a traficului ilicit cu materiale radioactive, contribuind la sporirea siguranței la frontierele României.
S-ar putea să te mai intereseze
Episcopia Severinului și Strehaiei găzduiește cea de-a V-a ediție a [...]
Plutonierul adjutant șef Popescu Gheorghe Marius, subofițer operativ principal în [...]
Alin Isuf a fost învestit oficial în funcția de prefect [...]



