Polițiștii continuă activitățile în cadrul Campaniei de prevenire a portului și folosirii de obiecte periculoase în unitățile de învățământ

Poliţiştii Biroului Siguranță Școlară au desfășurat astăzi, 13 iunie, activități în cadrul Campaniei de prevenire a portului și folosirii de obiecte periculoase, la Liceul Teoretic „Gheorghe Șișești” cu prilejul unei ședințe cu părinții și reprezentanții autorităților publice locale. Campania se derulează în perioada 8 mai – 16 iunie 2023 si are ca scop informarea elevilor, părinților și a personalului unităților de învățământ precuniversitar cu privire la infracțiunea de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, consecințele juridice ale acestei fapte penale și riscurile portului sau folosirii unor astfel de obiecte asupra integrității fizice, psihice, sănătății și chiar vieții unor persoane.
Direcțiile de acțiune ale campaniei sunt:
- Organizarea de activități cu caracter informativ-preventiv de către polițiștii mehedințeni, împreună cu cadrele didactice în vederea conștientizării consecințelor (fizice, psihologice, juridice etc.) faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase;
- Dezvoltarea parteneriatului cu cadrele didactice, reprezentanții părinților, reprezentanții elevilor și informarea acestora cu privire la importanța, mecanismul și consecințele sesizării/semnalării faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ.
S-ar putea să te mai intereseze
La 11 luni de la demararea lucrărilor, proiectul rezidențial nZEB [...]
Un grav accident rutier s-a produs în această dimineață pe [...]
Structurile IPJ Mehedinți, împreună cu alte instituții din cadrul Ministerul [...]



