Poliția Mehedinți: 42 de intervenții în ultimele 24 de ore

Polițiștii din județul Mehedinți au continuat, ieri, acțiunile pentru menținerea ordinii publice și prevenirea accidentelor rutiere, dar și pentru depistarea consumului de substanțe interzise și identificarea persoanelor urmărite.
În ultimele 24 de ore, oamenii legii au intervenit la 42 de evenimente, dintre care 23 au fost sesizate prin apeluri la 112. În cadrul misiunilor, au fost testați 66 de șoferi pentru a stabili dacă se aflau sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
De asemenea, 177 de autovehicule și 194 de persoane au fost verificate prin aplicația e-DAC, în vederea prevenirii unor eventuale fapte ilegale. În urma controalelor, polițiștii au aplicat 157 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 65.700 de lei.
Pentru siguranța rutieră, au fost scoși din trafic 5 conducători auto, cărora le-a fost suspendat dreptul de a conduce, și 7 vehicule au fost retrase temporar de pe drumurile publice din cauza problemelor tehnice.
Reprezentanții IPJ Mehedinți subliniază că acțiunile vor continua, iar polițiștii vor fi prezenți constant în comunitate pentru protecția cetățenilor.
S-ar putea să te mai intereseze
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, nevăzător, a [...]
Autoritățile sanitar-veterinare au confirmat apariția unui focar de boala limbii [...]
Nouăsprezece mandate de percheziție au fost puse în executare în [...]



