Pietoni răniți, după ce au trecut strada prin loc nepermis şi au fost loviți de o maşină

Un accident rutier s-a produs sâmbătă noaptea, pe DN 67, în localitatea Malovăț. Doi bărbați, care au traversat strada neregulamentar, au fost acroșati de un autoturism.
La fața locului, s-au deplasat echipaje ale Ambulanței și SMURD, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambele victime au fost transportate la spital, iar unul dintre pietoni se află în stare gravă. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, însă nu consumase băuturi alcoolice.
„Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți a fost sesizat despre producerea unui accident rutier, soldat cu victime omenești, pe Drumul Național 67, în localitatea Malovăț. Cu ocazia sesizării, echipa operativă din cadrul Serviciului Rutier s-a deplasat la locul evenimentului, constatând că un autoturism înmatriculat în județul Mehedinți, ce se deplasa pe DN 67, în localitatea Malovăț, din direcția de mers Halânga, către Broșteni, în zona kilometrului 10, a acroșat două persoane de sex masculin – pietoni – care se aflau în traversarea neregulamentară a drumului. Cu această ocazie, cele două persoane vătămate corporal au fost transportate de la fața locului, cu două ambulanțe aparținând SAJ și SMURD. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În continuare, efectuăm cercetări în vederea stabilirii tuturor condițiilor și împrejurărilor producerii acestui accident de circulație.”, a declarat ag-șef Virgil Deatcu, din cadrul Serviciului Rutier Mehedinți.
S-ar putea să te mai intereseze
Cu ocazia Zilei Internaționale a Dunării, județul Mehedinți aduce în [...]
Aerodromul Drobeta a găzduit sâmbătă cea de-a XIX-a ediție a [...]
Ziua Universală a Iei a fost marcată, în această seară, [...]



