Pieton lovit pe trecerea de pietoni, în Drobeta Turnu Severin

Un pieton care traversa pe culoarea verde a semaforului a fost lovit duminică după amiază de un autoturism. Autoturismul a intrat în intersecție tot pe culoarea verde a semaforului. Cum nici șoferul și nici pietonul nu s-au asigurat, cel care traversa strada a fost lovit în plin. Incidentul s-a petrecut la intersecția bulevardului Tudor Vladimirescu cu strada Independenței, din Drobeta-Turnu Severin.
Pietonul de 60 de ani a primit îngrijiri medicale, prezentând fracturi la membrele superioare și inferioare, fiind transportat la spital. Atât șoferul, cât și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, de către oamenii legii, rezultatele fiind negative. În cauză, a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
„La data de 19 februarie a.c., Poliția municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată de un participant la trafic cu privire la faptul că pe bulevardul Tudor Vladimirescu, la intersecția cu strada Independenței, s-a produs un accident rutier soldat cu victime. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier care, în urma verificărilor efectuate au stabilit că un bărbat de 50 de ani, din municipiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Independenței, la intersecția cu bulevardul Tudor Vladimirescu nu ar fi acordat prioritate de trecere, acroșând un pieton, un bărbat de 60 de ani, ce se angajase în traversarea străzii pe marcajul pietonal. Din accident a rezultat vătămarea corporală ușoară a pietonului, care a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.”, a transmis IPJ Mehedinți.
S-ar putea să te mai intereseze
Un moment important pentru comunitatea din Mehedinți a fost marcat [...]
Drobeta-Turnu Severin a îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare cu prilejul [...]
Astăzi, pe Drumul Național 56A, în localitatea Bucura, a avut [...]



