Peste 30 de milioane de lei ajung în localități din Mehedinți

Contracte în valoare de peste 30 de milioane de lei, pentru județul Mehedinți, au fost semnate, la Ministerul Dezvoltării. Banii sunt destinați reabilitării unor drumuri din două comune.
„Primarii comunelor Breznița-Ocol și Ponoarele, Cătălin Drăghici și Georgică Pătrașcu au semnat astăzi, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, contracte de finanțare pentru reabilitarea/modernizarea drumurilor de interes local din cele două comune. Am fost alături de domnii primari pentru că sprijin investițiile din mediul rural. Oamenii trebuie să aibă utilități și drumuri bune indiferent dacă locuiesc aproape de municipiul reședință de județ sau la zeci de kilometri distanță. Îi felicit pe domnii primari, Cătălin Drăghici și Georgică Pătrașcu pentru sumele atrase, le doresc mult succes în implementarea investițiilor și îi asigur de sprijinul Consiliului Județean Mehedinți”, a declarat Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți.
S-ar putea să te mai intereseze
Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că peste 620 de români, [...]
Polițiștii din cadrul IPJ Mehedinți caută doi bărbați din județul Mehedinți, [...]
Pe data de 7 septembrie 2022 se împlinesc 58 de [...]



