Peste 200 de polițiști, jandarmi și pompieri, mobilizați în Mehedinți la începutul anului școlar

Peste 200 de polițiști, alături de jandarmi și pompieri, vor fi mobilizați, pe 7 septembrie, în zona grădinițelor, școlilor și liceelor din județul Mehedinți, pentru ca debutul noului an școlar să se desfășoare în condiții de siguranță.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, fiecare unitate de învățământ va fi inclusă în itinerariile de patrulare auto și pedestră ale polițiștilor. O atenție deosebită va fi acordată și traseelor utilizate de elevi pentru deplasarea către și de la școală.
Polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară au desfășurat deja activități de pregătire și coordonare cu reprezentanții unităților de învățământ. Aceștia au discutat cu directorii, cadrele didactice responsabile de gestionarea fenomenului de violență școlară și bullying, precum și cu consilierii educativi, pentru identificarea elevilor aflați în situații de risc sau vulnerabilitate.
Mai puține infracțiuni în școli
Datele prezentate de IPJ Mehedinți arată că, în anul școlar 2025–2026, infracționalitatea înregistrată în incinta unităților de învățământ a scăzut cu 36,84% față de anul precedent.
Concret, au fost sesizate 12 infracțiuni în anul școlar 2025–2026, față de 19 în anul școlar 2024–2025.
Măsurile de siguranță au inclus și verificarea sistemelor de securitate. Polițiștii au controlat, în acest sens, sistemele de securitate din 197 de unități de învățământ preuniversitar din județ.
Totodată, reprezentanții Poliției au avut întâlniri cu conducerea Inspectoratului Școlar Județean și cu directorii unităților de învățământ, în cadrul cărora au fost prezentate proiectele naționale de prevenire a consumului de substanțe interzise și activitățile informativ-preventive care urmează să fie desfășurate în școli.
Poliția Rutieră, în apropierea școlilor
Și polițiștii rutieri vor fi prezenți în apropierea unităților de învățământ, în special pe arterele intens circulate, în intervalele în care elevii sosesc și pleacă de la școală.
O atenție specială va fi acordată siguranței transportului școlar, polițiștii urmând să desfășoare activități educativ-preventive și să verifice gradul de siguranță oferit de autovehiculele destinate transportului elevilor.
În paralel, împreună cu instituțiile abilitate, vor fi intensificate controalele la unitățile economice aflate în apropierea școlilor. Verificările vor urmări, printre altele, respectarea prevederilor referitoare la produsele care pot fi comercializate minorilor.
Lecții despre violență, conflicte și răspundere penală
Pe parcursul anului școlar, polițiștii vor organiza pentru elevi activități preventiv-educative menite să reducă riscul victimal și infracțional.
Printre temele abordate se vor afla soluționarea nonviolentă a conflictelor, prevenirea comportamentelor agresive și informarea elevilor cu privire la răspunderea penală și consecințele comiterii unor fapte antisociale.
Autoritățile le transmit elevilor, părinților și cadrelor didactice urări pentru un an școlar cu rezultate bune, performanțe și cât mai puține incidente.
S-ar putea să te mai intereseze
O intervenție pentru prevenirea unor posibile pagube este în desfășurare [...]
Cetatea Medievală a Severinului devine în această seară gazda unei [...]
Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Drobeta-Turnu [...]



