Peste 100 de kg de pește de diferite specii, confiscate de polițiști

Ultima Actualizare: mai 13, 2025Tags:

Un bărbat de 57 de ani, din Drobeta-Turnu Severin care transporta cu un autoturism pește congelat, fără a deține documente legale de proveniență, pe care urma să îl comercializeze, a fost depistat pe Calea Timişoarei, de către polițiști.

Întreaga cantitate de pește de peste 100 de kilograme a fost expertizată de lucrători din cadrul Direcției Sanitar Veterinare Mehedinți și lăsat în custodia unei pescării, urmând a fi distrusă, întrucât nu corespundea din punct de vedere sanitar.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de comercializarea fără documente de proveniență a peștelui și a altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit ori a produselor din pește.

Partajează acest conținut!