Pericolele unui selfie pe tren, explicate de polițiști în Gara Drobeta-Turnu Severin

Ultima Actualizare: septembrie 1, 2026Tags: ,


Polițiștii mehedințeni au desfășurat, marți, 1 septembrie, o acțiune de informare și prevenire în Gara Drobeta-Turnu Severin și în zonele adiacente, pentru a atrage atenția cetățenilor, în special a tinerilor, asupra pericolelor asociate comportamentelor riscante în zona infrastructurii feroviare.

Acțiunea a fost organizată de polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei ai Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității și ai Serviciului Județean de Poliție Transporturi Mehedinți, în cadrul campaniei „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți!”.

Oamenii legii au discutat cu cetățenii despre riscurile extrem de grave la care se expun cei care urcă pe vagoanele de tren sau se apropie de instalațiile electrice feroviare pentru a realiza fotografii și videoclipuri destinate rețelelor de socializare.

Polițiștii au explicat că instalațiile electrice feroviare funcționează la tensiuni foarte mari, iar electrocutarea se poate produce chiar și fără atingerea directă a conductorilor. Astfel, o fotografie realizată pentru câteva secunde poate avea consecințe dramatice.

„Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți!” a fost mesajul transmis în cadrul acțiunii, polițiștii subliniind că nicio fotografie sau înregistrare nu merită riscul pierderii unei vieți.

Bullying-ul, în atenția polițiștilor

Activitățile preventive au vizat și siguranța tinerilor în mediul școlar și online. Polițiștii Biroului Siguranță Școlară au promovat campania „Când martorul vorbește, bullyingul tace. Semnalează. Vocea ta e soluția.”

În discuțiile purtate cu tinerii, polițiștii au pus accent pe respectul reciproc, empatie și implicarea activă în prevenirea și combaterea fenomenului de bullying. Aceștia au încurajat victimele și martorii să semnaleze situațiile de agresiune și să nu rămână indiferenți.

În cadrul acțiunii au fost transmise și recomandări privind prevenirea furturilor și a altor infracțiuni contra patrimoniului, protejarea împotriva înșelăciunilor din mediul online, prevenirea violenței domestice și adoptarea unui comportament responsabil în mediul digital.

Prin astfel de acțiuni, polițiștii mehedințeni urmăresc creșterea gradului de informare și responsabilizare a cetățenilor și reducerea riscului de victimizare.

Mesajul polițiștilor este simplu: niciun like nu valorează mai mult decât o viață.

Partajează acest conținut!