Percheziții în mai multe județe din țară, printre care și Mehedinți

La data de 19 octombrie 2022, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău – Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, împreună cu procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Neamț, efectuează o acţiune în județele Neamț, Alba, Arad, Argeș, Bacău, Brașov, Brăila, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Iași, Ilfov, Mehedinți, Mureș, Olt, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vrancea și Municipiul București.
Potrivit unui comunicat al Poliției Române, aceasta se desfășoară pentru destructurarea unei grupări infracționale organizate, specializată în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, concurență neloială și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în dauna a 106 persoane juridice de pe întreg teritoriul țării.
„Din cercetările efectuate a rezultat faptul că membrii grupării ar fi constituit un grup infracțional organizat, cu scopul de a falsifica marcajele de pe produsele industriale și comercializarea acestora, prin inducerea în eroare cu privire la calitatea și proveniența lor, grup la care ulterior ar fi aderat mai multe persoane. În vederea probării activității infracționale, sunt efectuate 19 percheziții, dintre care 10 la domiciliul unor persoane fizice și 9 la sediul unor societăți comerciale și puncte de lucru ale unor entități comerciale“ – au mai precizta reprezentanții Poliției Române.
S-ar putea să te mai intereseze
Neacordarea de prioritate lovește din nou, pe bulevardul Tudor Vladimirescu, [...]
Astăzi, 25 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Vânju Mare [...]
În pas de marș, poștașii din județul Mehedinți au participat [...]