Percheziții în Baia de Aramă: doi tineri reținuți pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Baia de Aramă au desfășurat, pe 17 aprilie, trei percheziții domiciliare la locuințele unor persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt calificat, acțiunea fiind coordonată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă.
Anchetatorii au stabilit că, la sfârșitul lunii martie, doi tineri, în vârstă de 18 și 23 de ani, ambii din Baia de Aramă, ar fi pătruns în două locuințe de unde ar fi sustras mai multe bunuri. De asemenea, aceștia sunt suspectați că au furat și suma de 400 de lei din interiorul unui autoturism.
În urma probatoriului administrat, cei doi suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți.
Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale ce se impun.
S-ar putea să te mai intereseze
Un accident rutier s-a produs, în cursul zilei de astăzi, [...]
Un accident rutier în lanț s-a produs astăzi în Drobeta-Turnu [...]
Un bărbat de 41 de ani, din comuna Burila Mare, [...]



