Pelerinaj la Sfânta Parascheva
Tradiţionala procesiune de Sfânta Parascheva începe cu o săptămână mai devreme, a anunţat Mitropolia Moldovei. Conform programului oficial, moaştele vor ajunge la Iaşi vineri seara, la ora 20.00, şi vor fi amplasate în Catedrala Mitropolitană. Acolo nu vor sta însă pentru mult timp, fiindcă sâmbătă, 8 octombrie, de la ora 6.00, va fi citit acatistul Sfintei Parascheva, iar apoi un sobor de preoţi va purta racla sfintei considerată a fi Ocrotitoarea Moldovei într-o procesiune în jurul bisericii, aşezând-o apoi pe baldachinul împodobit cu flori din curtea interioară. Acolo vor fi aşezate şi moaştele Sfântului Paisie de la Neamţ. Practic, pelerinajul va fi considerat deschis de sâmbătă, de la ora 6.00, deşi numărul pelerinilor care au venit să se închine la Iaşi este în creştere de la începutul lunii octombrie.
„Racla cu sfintele moaşte va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană în cadrul tradiţionalei procesiuni şi va fi depusă în baldachinul special amenajat, unde va rămâne timp de o săptămână, până sâmbătă, pe 15 octombrie. Dacă însă fluxul de pelerini va fi mare în această ultimă zi a pelerinajului, aşezarea raclei cu sfintele moaşte în Catedrala Mitropolitană va fi amânată până ce numărul credincioşilor va fi suficient pentru a putea fi gestionat în interior, decizia urmând a se anunţa în acele momente”, au transmis reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
S-ar putea să te mai intereseze
Un accident rutier a avut loc în această seara pe […]
După programul Rabla la mașini, pentru casarea autovehiculelor vechi, și […]
România a înregistrat, în noiembrie 2024, un spor natural negativ […]