Pe 25 august, FII SALVATOR în Mehedinți

Consiliul Județean Mehedinți și Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin sunt parteneri ai Campaniei “Avem același sânge”, organizată de Digi24, în județul Mehedinți.
În data de 25 august, toți cei care vor și pot dona sânge, din Drobeta Turnu Severin sau din orice altă localitate a județului Mehedinți, sunt așteptați la Palatul Administrativ din Drobeta Turnu Severin, între orele 8.00 – 15.00!
Implicarea Consiliului Județean Mehedinți într-o asemenea de acțiune de amploare vine ca urmare a deficitului care există în stocul de sânge necesar pacienților internați în Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, cu precădere în perioada verii, când donatorii tradiționali sunt plecați în concediu.
“Sângele înseamnă viață, dar din păcate, ne dăm seama de acest lucru abia când noi sau apropiații noștri au nevoie de transfuzii! Vă îndemn la solidaritate! Vă îndemn să veniți să donați, pentru cei aflați în nevoie și pentru dumneavoastră, personal! Prin donare, organismul este ajutat să își împrospăteze sângele și să își crească imunitatea. Avem încredere că ne putem mobiliza și îi putem sprijini pe cei care au nevoie de sânge!
Sângele nu se poate fabrica! Fii salvator!”, este mesajul președintelui Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.
S-ar putea să te mai intereseze
Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de ploi torenţiale, [...]
Fenomenul impresionant a apărut pe cer, deasupra Palatului Buckingham din [...]
Sute de oameni s-au strâns în faţa Palatului Buckingham înainte [...]



