Patrula școlară, în acțiune pentru siguranța elevilor din Orșova

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Orșova au desfășurat joi, 18 decembrie, o activitate informativ-preventivă la Școala Gimnazială „Pamfil Șeicaru”, având ca scop creșterea gradului de siguranță rutieră în rândul elevilor.
Acțiunea s-a desfășurat în colaborare cu patrula școlară și a vizat educarea copiilor privind regulile de circulație, precum și prevenirea accidentelor rutiere în zona unității de învățământ. Elevii au participat activ la discuții și au vizionat două materiale video educative – „Atribuțiile polițistului rutier” și „Povestea lui Andrei” – care au evidențiat riscurile consumului de substanțe interzise la volan și importanța respectării regulilor de circulație.
Patrula școlară de circulație reprezintă o formă practică de educație rutieră, prin care elevii pot aplica, în condiții reale de trafic, cunoștințele dobândite în cadrul activităților educative. Prin astfel de inițiative, polițiștii urmăresc crearea unui cadru sigur pentru deplasarea elevilor pe drumurile publice, în special în zona școlilor.
Polițiștii mehedințeni subliniază că respectarea regulilor de circulație este esențială pentru prevenirea accidentelor și îi încurajează pe elevi să aplice zilnic cele învățate, reamintind că, indiferent de vârstă, toți sunt participanți la trafic.
S-ar putea să te mai intereseze
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți au continuat, [...]
Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți – Serviciul [...]
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Inspectoratul de Poliție [...]



