Patru incendii de vegetație uscată și litieră, în desfășurare în Mehedinți

Pompierii mehedințeni intervin pentru stingerea a patru incendii de vegetație uscată și litieră izbucnite pe raza localităților Podeni, Orșova, Traian și Ostrovu Corbului.
Cea mai amplă intervenție are loc în municipiul Orșova, în zonele Crivița și Lazuri, unde incendiile se manifestă la litieră și pășune, în terenuri greu accesibile. La fața locului acționează pompierii din cadrul Secției de Pompieri Orșova, cu o autospecială de primă intervenție și comandă și un ATV. În sprijinul acestora intervin și 10 lucrători ai Parcului Natural Porțile de Fier.
Un echipaj al Stației de Pompieri Baia de Aramă intervine pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și litieră izbucnit în localitatea Podeni.
Alte două incendii sunt semnalate în localitatea Traian, orașul Vânju Mare, și în Ostrovu Corbului, comuna Hinova. Pompierii acționează pentru localizarea și lichidarea focarelor, iar misiunile sunt în desfășurare.
S-ar putea să te mai intereseze
La data de 16 ianuarie, la Punctul de Trecere al [...]
Traficul este oprit pe DN 57, în apropiere de Berzasca, [...]
S-a activat planul roșu de intervenție la o cariera de cărbune a Complexului Energetic Oltenia
O mașină de transport marfă plină cu oameni s-a răsturnat [...]



