Patron de autoservice din Drobeta-Turnu Severin, arestat după ce a agresat un inspector ITM

Ultima Actualizare: martie 6, 2026Tags: , ,

Un bărbat în vârstă de 39 de ani, administratorul unui autoservice din Drobeta-Turnu Severin, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce ar fi agresat fizic un inspector de muncă în timpul unui control efectuat la sediul firmei.

Incidentul s-a petrecut în momentul în care o echipă de control din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Mehedinți, formată din doi inspectori, s-a deplasat la societatea comercială pentru verificări de rutină. Potrivit informațiilor preliminare, inspectorii au solicitat documentele firmei pentru a verifica respectarea legislației muncii.

Administratorul societății ar fi refuzat în repetate rânduri să prezinte actele cerute. Situația a degenerat atunci când inspectorii au insistat să își continue controlul, moment în care bărbatul ar fi devenit agresiv și ar fi început să îl lovească pe unul dintre membrii echipei de control.

Inspectorul agresat a fost scos din mâinile patronului de către angajații autoservice-ului, care au intervenit pentru a-și calma șeful. Victima a fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul Județean din Drobeta-Turnu Severin, unde medicii au constatat mai multe leziuni. Ulterior, inspectorul a fost externat, fiind eliberat un certificat medico-legal care atestă trei zile de îngrijiri medicale.

Polițiștii au intervenit la scurt timp după incident și l-au reținut pe bărbat pentru 24 de ore. Acesta a fost prezentat ulterior în fața magistraților, care au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile sub acuzația de ultraj.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

Partajează acest conținut!

S-ar putea să te mai intereseze