Parlamentul votează astăzi desființarea pensiilor speciale ale parlamentarilor

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc luni, 26 iunie, în şedinţă comună, în prezenţa premierului Marcel Ciolacu, având pe ordinea de zi eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului este programată la ora 14.00.
Pe ordinea de zi se află propunerea legislativă pentru abrogarea Capitolului XI din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor (Pl-x 411/2023; L 382/2023), care se dezbate în procedură de urgenţă.
”Dorim o reaşezare pe baze solide, atât a sistemului de pensii de serviciu, cât şi a sistemului de indemnizaţii pentru limită de vârstă acordate parlamentarilor care şi-au încheiat exercitarea unuia sau mai multor mandate. De aceea, e nevoie de măsuri legislative care să şteargă inechităţile din sistem, eliminarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă a parlamentarilor fiind una din aceste măsuri de înlăturare a discriminării faţă de persoanele care beneficiază de pensii pe criteriul contributivităţii”, se arată în Expunerea de motive a proiectului legislativ.
Sursa ziare.com
S-ar putea să te mai intereseze
Tinerii antreprenori din Drobeta-Turnu Severin și-au prezentat ideile de afaceri [...]
Grav accident rutier pe DN6, în zona viaductului Pădina Cetățuii, unde [...]
Polițiștii mehedințeni au intervenit în ultimele 24 de ore la [...]



