Parlamentarii se întorc la muncă

Senatul şi Camera Deputaţilor încep, luni, a doua sesiune parlamentară ordinară a anului, transmite Agerpres.
Cele două Camere ale Parlamentului au fost convocate luni, de la ora 16,00, în şedinţe de plen separate, de conducerile Senatului şi, respectiv, Camerei Deputaţilor. Şedinţele Birourile permanente, în vechea componenţă, se vor desfăşura înaintea lucrărilor în plen, la Camera Deputaţilor fiind programată la ora 13,30, iar la Senat – la ora 9,00.
Conform reglementărilor legale, în prima zi a sesiunii parlamentare sunt aleşi, în şedinţa de plen a fiecărei Camere, membrii Biroului permanent – vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii, cu excepţia preşedintelui, care este ales la începutul legislaturii.
Alegerea conducerilor celor două Camere se face la propunerea grupurilor parlamentare, în conformitate cu ponderea acestora, potrivit configuraţiei politice a Camerei Deputaţilor, respectiv a Senatului şi negocierii liderilor grupurilor. Listele candidaţilor propuşi pentru Birourile permanente se supun în întregime votului Camerei Deputaţilor, respectiv al Senatului şi se aprobă cu votul deschis al majorităţii deputaţilor sau senatorilor prezenţi.
La final, vor avea loc şedinţe ale Birourilor permanente în noua componenţă pentru stabilirea ordinii de zi şi a programului de lucru din această săptămână.
S-ar putea să te mai intereseze
Au fost demarate procedurile pentru începerea lucrărilor de modernizare a [...]
Drobeta-Turnu Severin a îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare cu prilejul [...]
Astăzi, pe Drumul Național 56A, în localitatea Bucura, a avut [...]



