Pagube materiale după ce un autoturism a lovit un semafor în Severin

Sâmbătă, un autoturism a intrat în coliziune cu stâlpul de susținere al unui semafor într-o intersecție semaforizată din Drobeta-Turnu Severin, la intersecția bulevardului Tudor Vladimirescu cu strada Kiseleff.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime, însă pagubele materiale sunt semnificative. La fața locului a intervenit un echipaj de Poliție, care a demarat cercetările pentru a stabili împrejurările exacte ale incidentului.



