Ora Pământului 2023. Momentul va fi marcat sâmbătă seară, pe toată planeta

În fiecare an, în ultima sâmbătă din luna martie, milioane de oameni, instituții și companii sting luminile timp de o oră, alăturându-se celui mai mare eveniment de mediu din istorie – Earth Hour. Ediția a 17-a va avea loc sâmbătă, 25 martie 2023, între orele 20:30-21:30.
Orice se poate schimba dacă îți creezi un obicei sănătos. Oricât de mic, dar să fie practicat metodic și pentru o perioadă mai lungă. Cum ar fi dacă toți oamenii de pe Planetă și-ar propune să facă ceva mic, pentru a proteja natura, în fiecare lună? De la 10 dimineața până la ora 14:00, iubitorii de natură vor putea participa la curățenia de primăvară .
De Ora Pământului 2023, vrem să lansăm provocarea de a dărui o ora pentru Pământ în fiecare lună. O oră, în care alături de familie sau prieteni, să faci ceva care să aibă legătură cu protecția naturii: gătești cu ingrediente locale, reînnoiești o bluza veche, reciclezi, plantezi un copac, etc.
Nu e mult, nu e greu, dar dacă ne adunăm cât mai mulți oameni cu conștiință ecologică trezită, avem o șansă să reparăm lucrurile. Avem o șansă să oprim degradarea naturii și să o ajutăm să devină și mai rezilientă. Pentru bunăstarea noastră și pentru generațiile viitoare!
Sursa: Ziare.com
S-ar putea să te mai intereseze
Un moment important pentru comunitatea din Mehedinți a fost marcat [...]
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de [...]
Locuitorii comunei Bâcleș care dețin tractoare vor beneficia, în curând, [...]



