În fiecare an, de 1 martie, românii oferă și primesc mărțișoare. Obiceiul se pierde în negura timpului, mărţişoare vechi de peste 8000 de ani fiind descoperite în situri arheologice din ţara noastră. De la aţă albă împletită cu fir roşu, talisman magic, bănuţ de argint, toate purtate pe mână sau la piept, mărţişorul a îmbrăcat, în timp, diverse forme, culori, semnificaţii, în funcţie de regiunile ţării. Potrivit calendarelor roman, agrar sau solar, din vechime, zeul Mart, mărţiguşul sau marţul-devenit mărţişor-marchează debutul Anului Nou, din luna martie. Îl regăsim, în regiunea noastră geografică, ca făcînd parte din manifestări populare, precum Junii sau Sâmbra oilor, dar și în costumul Căluşarilor sau în mitologia macedoromană, tradiţii bulgare sau moldoveneşti. În zilele noastre, mărţişorul se află pe lista patrimoniului imaterial al umanităţii. Dacă în majoritatea regiunilor din ţară, doamnele și domnișoarele primesc mărțișoare, în Moldova fetele sunt cele care oferă iubiților, prietenilor și familiei acest simbol al primăverii.

Mărțișorul face parte, astăzi, din patrimoniul UNESCO. La data de 6 decembrie 2017, Comitetul Interguvernamental al UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a votat înscrierea în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității a „Practicilor culturale asociate zilei de 1 Martie (Mărțişorul). Demersul a fost coordonat de România și elaborat împreună cu Republica Moldova, Republica Macedonia și Republica Bulgaria, după cum informează Ministerul Culturii pe site-ul său.

Mărţişorul-datini, obiceiuri, forme si culori din vechime

Dar cea mai veche atestare literară a obiceiului Mărțișorului, la români, datează de la începutul secolului al XIX-lea (Condica limbii rumânești, din Istoria Ţării Româneşti- Starea Ţării- Româneşti pe vremea streinilor şi a pămîntenilor), în care autorul, boierul Iordache Golescu, scria: „Mărţișorul este și luna martie, dar se zice și o aţă împletită cu un fir alb și cu altul roșu ce-l leagă la gâtul, la mâinile copiilor, în luna lui martie, spre pază, spre depărtarea dă orice boală, dă dăochiat, dă fărmecat”.

În urmă cu mai bine de 100 de ani, academicianul Simion Florea Marian scria, în studiul său etnografic Sărbătorile la români: „…este datină ca părinții să lege la 1 Martie copiilor săi o monedă de argint ori de aur la gât sau la mână. Moneda aceasta, care de regulă este atârnată de o cordea roșie ori de un găitan compus din două fire răsucite de mătasă roșie și albă, sau dintr-un fir de arnici roșu și unul de bumbac alb, sau și din mai multe fire de argint și de aur, se numește mărțișor, mărțiguș și marț.”

Ȋn intervalul dintre sfârşitul secolului al XIX-lea și mijlocul secolului al XX-lea, mărțișoarele erau confecţionate din lână, bumbac, cânepă, in şi mătase. În funcție de zone, a fost monocrom, bicolor și chiar tricolor şi era purtat la mână, la gât, mai rar, la picior, mai nou, pe piept, la reverul hainei, timp de 1, 3, 9 sau 12 zile, toată luna martie, până la venirea berzelor, până înfloreau pomii, când era depus pe o tufă sau pe un pom înflorit, se menţionează în anumite surse etnografice.

Conform vechilor credinţe magice, Mărţişorul se putea prinde şi de coarnele animalelor sau la intrările în gospodărie, casă sau grajd, crezându-se că are o funcţie de protecţie şi asigurare a sănătăţii în anul vegetaţional şi agrar ce urma. Poate de aceea oamenii legau șnurul bicolor de coarnele animalelor, de aripile cloștilor, la toarta găleții de apă, la poarta casei, formând nenumărate cercuri și noduri magice, apărătoare de deochi și aducătoare de noroc.

Oamenii se protejează de rele, purtând drept amuletă mărțișorul. Din Firul vremii tors de ea se împletește funia anului: alb și negru, iarnă și vară, zi și noapte, moarte și viață. Vreme înainte, cele două fire răsucite de lână albă și neagră se dăruiau în prima noapte cu Lună Nouă din martie. În vechime, negrul era considerată culoarea fertilității, a pământului roditor și a norilor aducători de ploaie, pe când albul era culoarea morții, a iernii înghețate, a doliului. Firul negru a fost înlocuit ulterior cu cel roșu, simbol al vieții, al soarelui, al pasiunii, după cum scrie Antonescu Romulus , în Dicţionar de Simboluri, Credinţe Tradiţionale Româneşti.

Alb-negru sau alb-roșu, șnurul împletit de Baba Dochia a primit mai târziu un bănuț de argint, aramă sau aur și s-a numit „marț” sau „mărțiguș”.

Cu timpul, bănuțului i-au luat locul fel de fel de figurine, semne ale norocului, primăverii și dragostei: trifoi cu patru foi, potcoavă, coșar, ghiocel, buburuză, inimioară. Este momentul în care mărțigușul a trecut de hotarul satului și a ajuns la oraș. I s-a spus mărțișor, iar noi îl cumpărăm, îl dăruim și îl primim în prima zi a lui Mart. Apoi îl purtăm la mână, la gât sau prins în piept până când vedem primul pom în floare.

Sursa libertatea.ro